Read Time:3 Minute, 3 Second
Nevoia de educație medicală dentară este enormă. Medicii stomatologi din cadrul cabinetului DR.CIUCĂ au înțeles cât de importantă este implicarea și au răspuns „DA” campaniei Media10 de informare, conștientizare și educație medicală dentară „Dinți sănătoși. Oameni zâmbitori”. Pe parcursul a șase luni, dr. Alexandra Ciucă, medic stomatolog, a ajuns în școli din Craiova, dar și din mediul rural unde le-a vorbit copiilor despre cât de important este să aibă grijă de sănătatea dinților lor și i-a învățat cum se face o îngrijire orală corectă.
♥Ei sunt modele de succes pentru cei care au încetat să mai spere și tot ei sunt răspunsul la întrebarea „Cine ne mai face pe noi bine?”. Mulți dintre cei mai buni profesioniști ai sistemului medical au plecat, tocmai pentru că, poate, nu i-am apreciat și încurajat destul. Să ne oprim puțin din goană și haos, să ne uităm în jurul nostru, să învățăm să criticăm constructiv, să ajutăm cu tot ce știm noi mai bine la construirea unei comunități mai bune. 

În fiecare școală copiii au pus întrebări și au aflat informații interesante. La final, toți elevii au primit mici cadouri, care să îi ajute să aprofundeze informațiile transmise de medicul stomatolog.

Dr. Alexandra Ciucă le-a arătat copiilor cum se face un un periaj dentar corect. Mai mult, elevii au învățat cât de importantă este igiena orală și cum trebuie să aibă grijă de sănătatea dinților, zi de zi.

„Este foarte important să învățăm să avem grijă de sănătatea dinților noștri. Igiena orală este esențială pentru a avea dinți sănătoși, pe tot parcursul vieții. Trebuie să știm să ne spălăm pe dinți corect. Este necesar să ne curățăm dantura, dimineața și seara, timp de două minute jumătate”, le-a spus dr. Alexandra Ciucă copiilor.

Elevii au învățat care sunt obiceiurile alimentare care dăunează dinților. Băuturile carbogazoase, alimentele bogate în zaharuri, chipsurile, afectează dinţii, iar copiii au înțeles cât de important este să mănânce sănătos.

Nu trebuie să ne fie frică de medicul stomatolog. Și când ați venit la școală prima dată am avut o teamă, dar, în final, totul a fost bine. Așa se întâmplă și cu vizita la stomatolog. Doctorii nu sunt acolo să vă facă rău. Doctorii au fost inventați tocmai ca să vă ajute să vă simțiți cât mai bine”, le-a spus dr. Alexandra Ciucă elevilor.

Elevii au învățat de la medicul stomatolog care este structura unui dinte: smalţul (parte cea mai dură din exteriorul dintelui), dentina (partea mai puţin dură, de consistenţă osoasă, de sub smaţ şi cement), cementul (partea cu care dintele este fixat în osul alveolar) şi pulpa dentară(partea moală a dintelui din interior, ce conţine nervii şi vasele sangvine).

 

De ce este important

⇔ Trei din zece români nu mai au niciun dinte natural și peste 70% au carii sau alte probleme.

⇔ Jumătate dintre copiii români nu ajung la dentist până la vârsta de 12 ani, deşi trei sferturi dintre ei au probleme din primii ani de viaţă.

⇔ Medicii spun că prima vizită la specialist, pentru control, trebuie făcută cel târziu la vârsta de un an. Numai că prevenţia în România nu se bucură de o atenţie prea mare.

⇔ Obiceiurile proaste sunt, în mare parte, moştenite de la părinţi. Jumătate dintre adulţi recunosc că uită să se spele pe dinţi şi seara.

⇔ În România nu există programe naţionale de educaţie medicală bine puse la punct şi funcţionale. În mediul rural sunt puţine cabinete medicale dentare şi puţini specialişti la care oamenii să găsească un sfat specialist.

⇔ În majoritatea unităţilor de învăţământ nu mai există cabinete medicale dentare, iar acolo unde încă mai sunt, aparatura medicală pentru servicii de calitate lipseşte.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.